luni, 7 septembrie 2009

Ne-a orbit lanterna!

Îmbătaţi de succes, mă rog, şi de alte lichide consumate fără măsură în zilele premergătoare partidei, ne-am făcut de plâns sâmbătă după amiază, când ultima clasată ne-a servit o lecţie de fotbal asezonată cu nouă goluri.
altPHel - Star Team (fostă Bianconeri) s-a terminat cu un 2-9 uşor de explicat, dar greu de digerat. Fără Petrică, dar cu Sorinel, cu Baicu într-un picior, dar şi cu Dragonu într-o ditamai burta, cu aceiaşi fundaşi centrali şi, din păcate, acelaşi portar, am contat în joc doar atât cât ne-au ţinut bateriile. Adică, până în minutul 2 al primei reprize, când oaspeţii au anulat golul frumos şi promiţător marcat de Dragonu chiar în debutul partidei. Începusem cu două vârfuri, adică un veritabil pachet de înaintare Dragonu - Pătraru, să facem golaveraj, că doar jucam cu cea mai slabă echipă din clasament. De unde să ştim noi că, dacă şi-a schimbat denumirea, Bianconeri şi-a schimbat tot lotul?
Când au dat drumul băieţaşii ăştia selecţionaţi probabil de pe la echipe din liga a patra la alergare, la driblinguri şi la şuturi, n-am fost în stare nici măcar să ţinem scorul. Degeaba a intrat Baicu, omul etapei precedente pe teren, în locul accidentatului fiecărei etape, Pătraru, degeaba a jucat Sorinel de la libero la vârf, degeaba ne-am zis la 1-2, 1-3, 1-4, 1-5 şi, mai ales, 1-6 şi 1-7, că nu mai avem ce pierde. Nu ne mai puteam dori mai mult victoria, ne doream cu toţii să se termine odată măcelul, să putem pleca la bere.
Din păcate, semnalele de alarmă trase în mod repetat s-au dovedit întemeiate, dar şi total ineficiente. Demonstrăm inconstanţă, o totală lipsă de pregătire fizică şi, până când conducerea nu va instaura un sistem de premieri care să răsplătească minim două-trei victorii legate în bere sau vin, nu vom putea să ne depăşim condiţia de echipă talentată, dar imatură. Adevărul e că suntem şi numai puştani!

duminică, 6 septembrie 2009

Etapa a 15-a

altPHel - Star Team 2-9 (aproximativ 1-5)

Marcatori: Dragonu, Sorinel
Assisturi: Sorinel

Copilu - Luci, Ţapu - Sorinel (cpt.) - Dragonu, Pătraru
A mai jucat degeaba: Baicu

sâmbătă, 5 septembrie 2009

Lipsesc jucători cheie, vom desface lacătul ultimei clasate?

Petrică, motorul echipei, a suferit o întindere şi nu vrea să rişte. Ca să vedeţi că există un Dumnezeu al beţivilor, Pătraru, Ţapu şi Baicu s-au întins toată seara după pahare şi, Doamne, iartă-mă!, n-au nici pe dracu'!
Puşi cică abia azi se întoarce din cantonament şi singura şansă să ajungă la meci e să-i dea o şpagă pilotului să nu mai aterizeze la Otopeni, ci la Strejnic.
Vivi Răchită şi Mitică Jipa au meci de la 17.00 (intenţionat a fost aleasă ora asta!) cu Unirea Urziceni. Mda, la scuze suntem campioni mondiali!
La veşti bune, trecem revenirea căpitanului Sorinel Năstase, dar şi posibilul debut al lui Ionuţ Pană între buturi, deşi Bogdan vine după un meci mai mare decât el, în etapa precedentă.
Una peste alta, suntem optimişti. Şi adversarii au tot două picioare şi-un ficat!

vineri, 4 septembrie 2009

Să suflăm şi-n şpriţ!

După victoria care a făcut valuri chiar şi pe uscat, ne aşteaptă un adevărat test al maturităţii: vom reuşi să ne culcăm înainte de patru dimineaţa, ştiind că mâine, de la 16.50, avem meci cu ultima clasată? Mai ales că antrenorul se vede obligat să modifice formula de start, Pătraru şi Baicu, practic, doi din cei şase oameni ai ultimei etape, încă se resimt şi rămâne de văzut dacă tratamentul cu infiltraţii demiseci va da rezultatele aşteptate peste noapte.

Teoretic, ar trebui să răspundă prezent convocărilor numiţii Dragomir "Dragonu" Aurel, Năstase "Sorinel" Sorinel, Berciu "Soldatu" Laurenţiu şi Petroşanu "Puşi" Ionel, acesta din urmă fiind atât de profi, încât săptămâna trecută, când echipa debuta în retur, el era încă în cantonament, în Turcia. În plus, forma arătată de portar, experienţa cuplului de fundaşi centrali, Ţapu-Luci, dar şi energia debordantă a lui Petrică nu lasă prea multe speranţe unui adversar, Bianconeri, care a înţeles că trebuie să schimbe ceva în pauza competiţională, aşa că şi-a schimbat denumirea, în Star Team.

Ta-na-na, na-naaa, ta-na-na, na-naaa!


"Te invit aiiici,
E echipa meaaa,
Te-ajutăm să piiici
Şi din Ligaaa Aaa!"

Bună ziua, dragilor, şi bine v-am regăsit la o recitire a ştirii de pe www.lmf.ro intitulată, aţi ghicit, dragilor, "Surprize, Surprize", hi, hi, hi! Dar haideţi să vedem împreună ce scrie pe site-ul Ligii:
"Prima etapa a returului, din Liga A, a furnizat 3 suprize. Probabil cel mai suprinzator rezultat a fost cel dintre Team 19 si Duo, scorul inregistrat la final fiind de 7-5 in favoarea echipei gazda. O alta surpriza de calibru celei mentionate anterior a fost in partida dintre Club Axa si Altphel, scor terminat 1 - 4 pentru Altphel. Astfel Club Axa nu a putut profita de ocazia de a se distanta fata de locul 3, cu 3 puncte. Nu in ultimul rand, cea de-a 3-a supriza a reprezentat-o partida a 3-a din cadrul Etapei a XIV-a , dintre Copacabana si Vesteam, scor incheiat 3-2 in favoarea echipei Copacabana."

PS Până la această oră, www.uefa.com n-a preluat informaţia, dar mai multe case de pariuri se gândesc serios să includă partidele de la Strejnic în ofertă, încurajate de rezultatele surprinzătoare înregistrate în prima rundă a returului!

joi, 3 septembrie 2009

Victorie așteptată, cronică întârziată

Cu jucătorii ieșiți din formă - din lipsă de fonduri, n-am făcut nici pregătirea centralizată, ci doar mai multe șprițuri organizate -, mai mult amenințați de retrogradare decât atrași de podium, ne-am strâns cu greu la primul joc oficial din retur, după vreo două luni de pauză forțată. Noroc cu ședința tactică la care s-au strâns patru dintre cei șase titulari în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când doamna Monica și-a serbat ziua de naștere pe terasa "La Pătraru"! Cu ocazia asta, președintele Pătraru a parafat transferul lui Lucian Ionescu, fundaș capricios, dar de mare experiență competițională. La rândul său, antrenorul Pătraru a anunțat revenirea jucătorului cu același nume, după o gravă accidentare la genunchi. La ambii genunchi. Inițial, doar între buturi, și, câteva șprițuri mai târziu, în avanposturi.

Normal, durerile de cap le-am resimțit a doua zi. Nu, Clau, vinul a fost excelent, cei cinci copilași de doi anișori ne-au tratat cu răceală și câteva glume demiseci, dar, unul după altul, s-au dovedit educați și cuminți, să-i bei, nu altceva! Migrenele l-au lovit pe Pătraru în momentul convocărilor. Eram fix șase și ne-am așezat în teren astfel. Bogdan, în poartă, Luci și Țapu, în axul central al apărării, ca Maldini și Costacurta în pragul retragerii, Baicu și Petrică, la mijloc, iar Pătraru, în atac. În jumătatea cealaltă, unde nu ne așteptam să călcăm decât în repriza secundă, se aflau șase flăcăi de la Club Axa, echipă clasată pe locul al doilea.

Primul gol a picat după 10 minute, în poarta noastră. Prima bară lovită a fost aia din stânga portarului nostru, un minut mai târziu. Cum nu trebuie să ai IQ-ul sărit de 130, ca să-ți dai seama de pericol, ne-am urnit fundurile umflate pe niște contraatacuri școală. Dar nu școală generală, nici măcar liceu. Facultate, frate, cu masteratul făcut pe bune! Devieri, triunghiuri isoscele de pase, centrări milimetrice și finalizări de kinogramă. Pe scurt și cuprinzător, Pătraru a făcut 1-1 şi 2-1, după două pase de manual, expediate de Baicu. Ne venea să plecăm la cabine, la pauză, și să ne facem nevăzuți. Adversarii ne-ar fi scuipat de deochi şi nu numai, așa de bine ne mișcam. N-am avut însă timp decât să-i cerem lui Dumnezeu să-l țină pe Pătraru genunchii încă 20 de minute şi pe Sfântul Petrică să-i ajute pe bravii fundaşi centrali, întru exasperarea definitivă a adversarilor.

Dacă Sfântul Petrică a fost aşa cum îl ştiam, ei bine, Dumnezeu a fost duminică altPHel. Pentru că Bogdan și cele trei bare din dotare (sau bări din dotări?) au ţinut scorul neschimbat, în situaţiile în care fundaşii noştri păreau umani şi mai cedau în inferioritate numerică. Pătraru era blană, iar Baicu era animalul jupuit. Mă rog, aşa au crezut alb-verzii, care au forţat egalarea pe final, convinşi că vârful nostru de bisturiu nu mai nimereşte poarta, după vreo trei ratări incredibile. Au avut dreptate. După un corner obţinut de căpitan, la trecerea timpului, Baicu a tras imparabil din prima, cu dreptul, dintr-un loc în care credea că mai poate ridica piciorul doar folosind un complicat sistem de scripeţi. Era 3-1, cu un minut înainte de final, chestie pe care noi nu aveam de unde să o ştim. Aşa că am făcut 4-1, după ce Petrică a tras cu setea omului care a alergat 40 de minute, după un corner executat, da, ştim, incredibil, culmea altruismului şi preciziei, de acelaşi Baicu.

Epuizaţi, dar fericiţi, am găsit puterea să ne felicităm (din fericire, Ţapu s-a abţinut şi nu ne-a pupat) şi să ne lăudăm preţ de vreo 20 de minute în vestiar. După cum vedeţi, nici acum nu ne-am revenit. Probabil trebuie să pierdem sâmbătă, cu ultima clasată, ca să ne revenim...

Promoţional

Nouă ne pasă de fotbal. Lui Baicu îi pasă de gol!

miercuri, 2 septembrie 2009

Etapa a 14-a

Club Axa - altPHel 1-4 (1-2)

Marcatori: Pătraru 2, Baicu, Petrescu
Assisturi: Baicu 3 (mai avea să-şi paseze singur la gol!)

Copilu *** - Luci ***, Ţapu *** - Petrescu ***, Baicu **** - Pătraru ***
Au mai jucat: adversarii
Jucători indisponibili: toţi ceilalţi din lot

marți, 1 septembrie 2009

Clasamentul la zi

Etapa a 14-a - Rezultate

Blogul revine. Feriţi linia unu!

Avalanşa de mesaje care a îngropat în anonimat postul anterior m-a convins: lumea nu e disperată să afle ce s-a mai întâmplat cu simpatica megaechipă de minifotbal, d-aia trebuie să-i bag eu pe gât toate picanteriile din viaţa acestei selecţionate de mari talente ale băşicii, care s-au ratat şi care, deşi sperau să-şi trăiască o a doua tinereţe pe terenurile de la Strejnic, realizează că nu fac decât să-şi trăiască prima bătrâneţe.
Serviţi cu bere, pentru că urmează nişte comentarii acide despre nişte rezultate usturătoare. Să râgâiţi bine!

joi, 14 mai 2009

Depeche Mode nu mai vine în România!

Asta înseamnă că Țapu nu mai are motiv să lipsească de la meciul de sâmbătă! Asta nu poate decât să ne bucure. Să-i dea Dumnezeu sănătate lu' Dave ăla de la Depeș. În primul rând, pentru că e răcit și-n al doilea rând de bere că, astfel, nu doar că ni l-a lăsat pe Țapu pentru partida cu Duo, dar l-a și enervat suficient să mi-i urce pe garduri pe adversarii care ar face bine să învețe versurile de la "A pain that I'm used to". Ar putea să înceapă cu astea două: "All this running around, well it's getting me down / Just give me a pain that I'm used to".

duminică, 10 mai 2009

Ne-am remizat singuri!

Vineri seară, înainte de gluma aia de derbi Steaua-Dinamo şi etapa de Texas Hold'em, adică pe la 7 şi ceva, am disputat restanţa cu Copacabana. Un joc pe care trebuia să-l câştigăm, concluzie de la care am plecat chiar din momentul intrării relaxate pe teren. Promisiunea-ameninţare făcută de Ţapu, "O să fac un meci mare!", ni s-a părut suficientă pentru o victorie la cel puţin trei goluri. Ce avea să se întâmple în prima repriză nu doream, vorb-aia, nici dinamoviştilor în meciul cu Steaua, dar le urăm din suflet doar viitorilor noştri adversari.
Pe fondul unui joc de nerecunoscut, a nerespectării singurei sarcini de joc ("Să dăm goluri şi să nu primim!"), fără pic de ghinion şi doar ciupiţi de arbitri, ne venea să intrăm la cabine de ruşine la pauză, când Copacabana conducea cu un 3-0 care l-a scutit pe nea Hala de orice comentariu. Singurele scuze ale echipei erau că, la 0-0, Dragonu a ratat incredibil din doi metri şi că, la 0-2, de când i-a intrat lui Ţapa soarele-n ochi şi până a ieşit, s-a făcut 0-3. Asta ca să vedeţi că până şi la scuze eram penibili!
Normal, Pătraru-antrenorul a făcut mutarea clasică şi l-a băgat pe Pătraru-jucătorul. O decizie excelentă pentru echipă, dar cu urmări dintre cele mai grave pentru atacant, care nu s-a mulţumit să rupă doar plasa aşa că şi-a rupt ce-i mai rămăsese din meniscul drept şi ligamentele odată încrucişate.
Reveniţi oarecum în joc, i-am asediat pe Adriano, Robinho şi compania (nu râdeţi, aşa scria pe tricouri!). Cu Soldatu în apărare, Puşi hotărât să-i lase lui Dragonu cele mai uşoare mingi de băgat în aţe şi masivul Sorinel trecut vârf împins, am punctat prin căpitan, cu şapte minute înainte de final. Revenirea a fost desăvârşită de Puşi care a făcut pentru altPHel ce-a reuşit Iniesta pentru Barcelona, la Londra. Adică, un gol de povestit nepoţilor. Un şut de inclus în categoria armelor letale, pentru care ar trebui făcută o evaluare psihologică şi eliberat permis de port-goluri-decisive. O torpilă expediată din unghi şi din întoarcere, dar fără loc de întors pentru portarul advers. Să vă mai zic că bomba a fost detonată în chiar ultimul minut? Normal, după ce scorul a fost pecetluit, punctul adăugat în clasament şi ruşinea spălată, nu ne rămâne decât să-l întrebăm pe omul responsabil de acum încolo de făcutul diferenţei pe teren: Puşi, tu ştii că avem cardiaci în echipă?

Etapa a III-a

altPHel - Copacabana 3-3 (0-3)
Marcatori: Pătraru, Sorinel, Puşi
Assisturi: Puşi, Sorinel

Copilu** - Sorinel (cpt)**, Petrică** - Baicu**, Puşi** - Dragonu*
Au mai jucat: Ţapu, Pătraru, Soldatu
Jucători indisponibili: Decebal, Sandi, Robert şi, începând cu repriza a doua, Pătraru

vineri, 8 mai 2009

E vremea să fim brazilieni!

Astăzi, de la ora 19.00, pe arena centrală de la Strejnic, altPHel are programată o restanţă. Adversari sunt cei de la Copacabana.
Specialistul formaţiei noastre în calculele hârtiei şi socoteala de acasă care nu se potriveşte cu aia din târg ne dă mari favoriţi ai întâlnirii. Copacabana e la retrogradare şi nu are decât o victorie din patru meciuri, în timp ce noi avem şanse să urcăm un loc în clasament, în cazul unui succes la limită şi cu emoţii, cum deja i-am obişnuit pe fanii echipei, din ce în ce mai puţini, din cauza recomandărilor făcute de medici celor cu probleme cardiace.

Sandi, operat cu succes!

Veşti bune din Capitală, unde Sandi a fost operat miercuri de hernia care l-a făcut să rateze tot sezonul. Deşi s-a dat jos din pat chiar în prima noapte şi a încercat chiar şi un sprint până la veceu, medicii i-au transmis lui nea Halagian să nu-l folosească în dubla de vineri şi duminică.
De pe patul unui spital în care se simte la fel de nasol ca pe marginea terenului de fotbal, Sandi ne roagă două lucruri: 1. Să nu-l facem să râdă câteva zile, că-l doare operaţia şi 2. Să nu-l facem de râs până la finalul campionatului. Cine ştie, poate atunci dă berea aia cu care ne-a ameninţat înainte să se dea accidentat!

Până când îi vor zice live "Noroc!", coechipierii şi conducerea tehnică şi administrativă îi ciocnesc imaginar bolul de supă şi-i spun: "Sănătate!".

"Numai aşa batem, ca italienii!" - Update

Ce aţi citit mai jos şi acum câteva zile rămâne, prin părţile esenţiale, valabil. Antrenorul nostru a realizat însă, între timp, următoarele aspecte:
1. La pauză, a fost 2-2, nu 0-0. "Au dat Sorinel şi Petrică două super şuturi, i-au făcut otită portarului advers!"
2. La final, a fost 4-3.
Dar astea sunt detalii. Important e că am câştigat! Sigur am câştigat, Dragoş?

PS Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, sifoanele fiind speriate că şi-ar putea pierde locul în echipă, susţin că Pătraru a refuzat să-şi mai ia doza de lecitină înaintea partidei, de teama unui control anti-doping inopinat.

Etapa a V-a - Update

altPHel - Aditeam 4-3 (2-2)
Marcatori: Sorinel 2, Petrică, Puşi
Assisturi: Pătraru 2

Copilu *** – Sorinel (cpt) ***, Petrică *** – Puşi *** – Dragonu *, Pătraru ** (deşi cică a jucat de patru).
Au mai jucat: Ţapu *, Soldatu **.
Jucători indisponibili: Decebal - Baicu, Sandi, Robert

miercuri, 6 mai 2009

"Numai aşa batem, ca italienii!"

"Am organizat o echipă ofensivă. Fundaşul lor central era băut şi te deposeda folosindu-şi doar respiraţia. A avut trei intrări extraordinar de dure şi a primit doar un galben, aşa că a ieşit niţel scandal.
Am fost conduşi cu 1-0. N-a greşit nimeni, a fost o întâmplare. Cred că a fost 0-0 la pauză. La pauză, l-am băgat pe Ţapu. A, îţi spun eu cum am primit gol: din cauza lu’ Ţapu! A mai intrat Soldatu, pe margine am stat eu cu Dragonu, iar în faţă a urcat Sorinel. După aia, a ieşit Ţapu, l-am băgat pe Dragonu, că pe mine mă durea piciorul rău.
După ce Dragonu a ratat iar de două ori cu poarta goală, mai erau cinci minute şi l-am scos. Am intrat eu. În prima repriză am avut eu bară, mă rog, astea-s amănunte. La prima fază după ce am intrat, am făcut un un-doi cu Puşi, eu am atins-o foarte puţin şi a venit Sorinel şi a băgat-o în poartă. Mai erau două-trei minute de joc. Aproape de ultima fază apărarea noastră respinge, opresc mingea la centru, îl scot pe beţiv din joc, portarul lor iese, l-am simţit, am înţepat mingea pentru Puşi, eu plecând în partea ailaltă, cu portarul după mine. Fază clasică de contraatac. Normal, ne-am băgat cu curu-n poartă, eu am ieşit şi a intrat iar Ţapu, şi am rezistat eroic până la final."

Cronică scrisă după dictare - mulţumim domnului Pătraru pentru amabilitate!

Etapa a V-a

altPHel - Aditeam 2-1 (0-0)
Marcatori: Sorinel, Puşi
Assisturi: Pătraru 2

Copilu *** – Sorinel (cpt) ***, Petrică *** – Puşi *** – Dragonu *, Pătraru ** (deşi cică a jucat de patru).
Au mai jucat: Ţapu *, Soldatu **.
Jucători indisponibili: Decebal - Baicu, Sandi, Robert

miercuri, 29 aprilie 2009

Clasamentul la zi

Cică am fi bătut sâmbătă!

Până nu văd aici, nu cred. Nea Halagiene, dă raportul!

joi, 16 aprilie 2009

Publicitate

După ferestrele termopan și cele de mansardă, Q-Fort îl recomandă pe Petrică - mijlocașul programat să reziste... să reziste... să reziste...

Decebal nu vorbește numai pe teren. Un interviu mic, cu un portar MARE!

Decebal, sunt voci care îndrăznesc să afirme că ai fost omul meciului cu Risal Term. Cum comentezi?
Pur și simplu, sunt inconștienți cei care s-au hazardat să facă asemenea afirmații fără acoperire. Spun asta cu gândul că, de obicei, nea Hala nu suportă să nu fie în centrul atenției. Sper ca situația să nu degenereze și să ajungă precum cea din Republica Moldova. Personal, trebuie să recunosc meritele lui nea Hala, antrenorul care m-a promovat la echipa mare și care, practic, m-a scos din foame.

Sunt însă şi voci care nu îndrăznesc să afirme treaba asta. Nu de alta, dar golul de 2-1 a fost marcat de Pătraru, care, atunci când îl dor genunchii, e chiar antrenorul echipei.
Exact ce spuneam. Golul de 2-1 a venit în urma unei realizări de excepție marca Pătraru, pe fondul unei dominări totale din partea echipei noastre. Una sonoră, urletele celor neputincioși (a se citi muncitorii din apărare) către atacanții ineficienți fiind determinante. Bineînțeles, toată echipa a muncit pentru ca Pătraru să primească, la final, aprecierile tuturor. Și, repet, nu e nimic rău în asta! Ai notat asta, da?

Revenind la meciul de duminică, sunt sigur că adversarii ar dori să afle ce-ai mâncat înainte de partidă. Pe noi ne interesează altceva: ai provizii până la finalul sezonului?
Înainte de partidă, am fost la o pomană, prin urmare, am mâncat bucatele care se pun pe masă de obicei la astfel de evenimente mondene. Sincer, nu mi-aș dori să merg la fiecare sfârșit de săptămână la pomană, pentru că, în ritmul ăsta, risc să rămân fără prieteni în maxim 2 luni.

Procentual, cât a fost vorba de noroc şi cât, de baftă, la cele 19,5 şuturi apărate?
Sincer? A fost doar rodul întâmplării. Dacă e să vorbim despre noroc, cred că adversarii au avut noroc! Era să parez și primul gol, dar intervenția energică a unui coleg mi-a anulat șansa de a mă mândri cu 20 de șuturi apărate. Așa, am rămas cu 19,5. Mersi, Robert!

Sincer, după o asemenea prestaţie, te gândeşti la naţională?
Mă gândesc la națională, evident! Dar stau și mă-ntreb: oare ea se mai gândește la noi?

miercuri, 15 aprilie 2009

Săptămâna "Decebal" se încheie diseară, cu un interviu în exclusivitate

Rugat să răspundă la câteva întrebări, eroul din ultimul joc (ocupat cu un alt proiect atunci când s-a filmat "300 - Eroii de la Termopile") ne-a asigurat că va trimite răspunsurile diseară: "M-au cautat si de la GSP.ro si de la sport.ro, dar le-am spus din start ca exclusivitatea o are doar blogul nostru. Asa ca pentru mai multe detalii, le-am zis sa te contacteze. Eu multumesc pentru sansa acordata de a ma afirma si eu acum, la 31 de ani."

Promoţional

Mâinile nu te mai ascultă? Scapi victoriile printre degete? Nu eşti în stare să prinzi nici măcar autobuzul?
Apelează la doctorul Decebal Popescu, specialist în reflexoterapie. Şedinţele au loc în fiecare weekend, pe terenurile de minifotbal de la Strejnic.

marți, 14 aprilie 2009

Eu centrez, eu dau cu capul

De după gratii, Jiji continuă să-i facă echipa lui Lăcătuș și-n spiritul sărbătorilor pascale a dat următorul ordin: "Să intre pe stânga Ouăroșii!"

luni, 13 aprilie 2009

Decebalus per scorilo de 2-1 - Am revenit după publicitate

Pătraru e cu spatele la poartă și așteaptă ca mingea să-i sărute tandru gheata dreaptă, neștiind câte jambiere urât mirositoare a îmbrățișat săraca în ultimul an. Portarul celor de la Risal știe că trebuie să iasă, așa că încearcă să-l surprindă pe antrenorul-jucător de la altPHel, intrat, doamna Monica, doar în ultimele 7 (șapte) minute pe teren. Dar, așa cum orbii au un auz mai dezvoltat, așa și Pătraru - genunchi bolnavi are simțul porții părăsite de gardian. Preia și pivotează. N-are nimic în cap, cum avea să recunoască la final, dar cică ăsta e secretul. Decide să dribleze chiar sub nasul portarului, care se întinde a pagubă pe gazonul sintetic. Poarta este goală. Plasa tremură de nerăbdare. Ah, de când n-a mai scuturat-o nimeni! Pătraru e tandru și trimite încet, cu latul. E 2-1. Suntem finaliiiiști! Dacă ar fi fost și Țapu la meci, nu la o tăiere de moț, probabil că ne-am fi pupat de fericire. Așa, doar ne-am strâns în brațe, dar unii nu s-au putut abține să nu aplice niște palme peste fundurile ferme, lucrate marți, miercuri și duminică.
Cum spuneam mai devreme, restul e can can. Aceasta a fost doar cronica celei mai importante victorii a sezonului. Evident, până la următoarea...

Publicitate!

Mama: - Puiule, du-te la toaletă!
Puiul: - Dar eu vreau să mă duc la toaletă la Paul!
Mama: - Puiule, du-te ACUM la toaletă!
Puiul: - Dar eu vreau să mă duc la toaletă la Paaaul!
Mama: - Puiule, vezi că te caci pe tine!

Decebalus per scorilo de 2-1 - Update

Introducere
Citește un pic mai jos!
Cuprins
Conștienți de situația dificilă, am vorbit mai mult între noi. Ne-am spus păsurile, ne-am recomandat tratamente pentru diferite afecțiuni, am discutat situația lui Free Gigi. Normal, s-a creat acea coeziune de grup, acea unitate a vestiarului, ce mai, ne venea să nu mai ieșim pe teren, de teamă să nu luăm mai multe goluri decât am fi putut încasa din oficiu.
La aproape 14:57 fix, am ieșit totuși la încălzire, unde nea Hala a pus la punct ultimele detalii. Sorinel urma să stea pe fund, Baicu, la mijloc, Dragonu, la pomană, iar Robert, la sacrificiu. Lui Decebal nu i-a transmis nimic, moment în care Pătraru și-a dovedit clasa de antrenor și stofa de psiholog. Pentru că, dacă Sorinel a urcat la mijloc, Baicu a fost peste tot, iar Dragonu a hotărât să-i îngroape pe adversari, înainte să se înfrupte din pomană, deci să nesocotească sfaturile tactice, Decebal s-a gândit că, dacă tot are voie să facă ce vrea, de ce să nu facă meciul vieții lui? Zis în gând și făcut pe teren. A parat sus, a plonjat lângă bară, a respins cu picioarele alea interminabile, a salvat din situații de 1 la 1 și la scorurile de 0 la 0, 1 la 0, 1 la 1 și 2 la 1. Mai avea să iasă dintre buturi, să-i croșeteze pe adversari până-n careul advers, unde, cu un fantastic sânge rece, să culce portarul și să marcheze în poarta goală. Cum însă lui Pătraru îi place să facă pe indispensabilul, s-a ocupat el de această complicată chestiune, fie-i durerile de genunchi suportabile!
Așa că, după ce Dragonu a readus egalitatea pe tabelă după o bombă detonată la colţul scurt (Robert înscrisese fără să vrea un autogol de toată frumusețea), Pătraru și-a făcut încălzirea irosind două pase hai să zicem de geniu, deși e puțin spus, trimise de Baicu - gleznă fină și vânătă.
Profitând de lipsa de oxigen și energie cu care acesta se confrunta pe final de joc, altPHel joacă pe final cu două vârfuri, Pătraru & Dragonu, un pachet de înaintare cu care speram să facem ravagii în 22-ul celor de la Risal Term. Și, pe fondul minunilor făcute de Decebal, care păreau să țină cel puțin trei zile, Dragonu a inventat o pasă irepetabilă (mai ales de către el) către Pătraru care, scăpat singur, se întoarce și ...Publicitate!

Decebalus per scorilo de 2-1

Introducere
Eram decimaţi. Ştiţi cum se întâmplă când sunt sărbători d-astea creştine, când îi apucă închinatul de pahare chiar şi pe ăi mai neprihăniţi, apar tot felul de accidentări la ficat. D-aia, duminică, pe la 11.00, telegramele de convocare trimise de nea Hala (antrenorul Pătraru, pentru cei care abia au deschis acest blog) n-au strâns decât un portar, Decebal, un căpitan, Sorinel, un soldat, Soldatu, un debutant, Robert Nae, căruia prietenii îi spun Robert Nae, şi un atacant, Dragonu. Baicu era accidentat la gleznă, Pătraru era caz de targă la amigdale şi caz de cuţit la genunchi, iar Puşi, Petrică, Ţapu şi Sandi (trădătorilor!!!) indisponibili din motive diferite şi dubioase. În aceste condiţii, era nevoie de sacrificiu. De dăruire. De, să nu ne ferim de cuvinte mari!, eroism.
Continuarea când ajung acasă. Mi-au dat lacrimile când mi-am adus aminte de ce-am putut face duminică. Pur şi simplu, nu mai pot să continui. Mă scuzaţi.

Clasamentul la zi

E adevărat, am învins duminică!

Risal Term - altPHel: 1-2!
Restul e can can. Şi vine ceva mai târziu, aici, pe blog.

duminică, 12 aprilie 2009

Etapa a IV-a

Risal Term - altPHel 1-2 (1-1)
Marcatori: Dragonu, Pătraru
Assisturi: Dragonu

Echipa de start: Deci***** - Sorinel (cpt.)***, Robert*** - Baicu***, Soldatu***- Dragonu****.
Au mai jucat: Dragoş şi Pătraru****
Jucători indisponibili: Sandi, Puşi, Petrică, Ţapu, Copilu.

vineri, 10 aprilie 2009

Eu centrez, eu dau cu capul

Dacă atacul e cea mai bună apărare, de ce se încăpăţânează toţi antrenorii să-şi ţină vârfurile în faţă?

miercuri, 8 aprilie 2009

Prieteni, prieteni, dar amicalul se joacă pe goluri!

Aseară, de la 18.00, aveam un teren rezervat la baza lui Daniel Chiriţă. După ce Baicu a făcut rost de adversari, prin intermediul prietenului Bogdan, amicalul altPHel - Team 19 a fost programat la 18.15. Ei bine, la 18.15, doar Dragonu, Petrică şi căpitanul Sorinel erau la locul faptei. La 18.10, când Tico-ul verde se îndrepta vijelios (asta-i senzaţia pe care o poţi trăi în "maşină" la 50 la oră!) către Sala Sporturilor, Baicu a fost întors din drum de Ţapu, căruia-i promisese Pătraru pe la 15 că-l ia de acasă. Tico-ul verde a dat tot ce a avut mai bun şi, la 18.35, a dus numărul jucătorilor prezenţi la 5 (cinci). Lipseau portarul, Soldatu şi Pătraru.
Meciul a început la şapte fără cinci, după ce a ajuns şi antrenorul nostru, singurul care ştia numărul de telefon al portarului şi a completat imediat sextetul de bază (singurul, de altfel): Copilu - Ţapu, Sorinel (cpt.) - Baicu, Petrică - Dragonu. A mai jucat, din minutul 20, Dani Cosarek, care l-a înlocuit pe Baicu. Scorul final a fost 7 sau 8 la 4 pentru Team 19. Cum gazdele au fost prea supărate pentru a da declaraţii, am obţinut câteva vorbe de la Bogdan (Team 19): "Astea nu se pun. A fost bună mişcarea. Am fost mai tineri."
Astăzi, la rece, nu putem replica decât atât: "Pe cine faci tu boşorog, Bogdane???"

marți, 7 aprilie 2009

Eu centrez, eu dau cu capul

Dacă sugarfree înseamnă, într-adevăr, fără zahăr, atunci eu susţin campania Gigifree!

La mulţi ani, Sandi!

Astăzi, un membru, că altfel nu-i putem spune, al echipei altPHel împlineşte o frumoasă vârstă. Cu această ocazie, îi urăm "La mulţi ani!", revenire grabnică pe gazonul artificial şi clasicul "Fie-i operaţia de hernie uşoară!".

luni, 6 aprilie 2009

Weekend plin, fără nici un gol. Nici în stomac, nici în pahare

La orele la care alţii îşi rupeau picioarele şi-l acuzau pe arbitrul Marin Marcel că ţine cu adversarii, noi eram în cantonament, urmând un regim alimentar strict, în care n-am mâncat mai mult decât am cumpărat.
În plus, antrenorul - un profesionist desăvârşit - a văzut în acest grătar ocazia perfectă pentru a ne băga pe gât ideile sale tactice. Am evocat înfrângerea din prima etapă aliniind şase cârnaţi plus rezervele. Ne-am amintit de cum i-a sărit muştarul coaciului, când am servit o caserolă de mici, în sânge, adică exact aşa cum am fost făcuţi şi noi de adversari, în runda inaugurală. Am discutat apoi despre importanţa unei preluări bune pe piept de pui şi desfacerea jocului pe aripioare picante. Evident, la final, am acordat o atenţie deosebită hidratării, mai ales că, la şedinţa tactică, prelungită până târziu în noapte, a apărut şi un invitat surpriză. Sunt şanse, aşadar, să atragem alături de echipă un sponsor de marcă. Mai multe nu vă pot spune, asta şi pentru că nu prea mai amintirile atât de clare...

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Etapă amânată! Să dăm drumul la grătare!!!

Decimată de accidentări, echipa altPHel, mă rog, ce mai rămăsese din ea, a trăit astăzi periculos. Copacabana avea şansa să câştige cu 3-0, la masa verde, deoarece nu mai puţin de 7 (şapte!) jucători de-ai noştri era indisponibili! Chiar şi aşa, Sorinel, Ţapu, Radone şi Pătraru (un pic răcit) erau dispuşi să apere onoarea formaţiei şi să se bage cu curu-n poartă, în speranţa unei înfrângeri onorabile, cu 0-2, eventual...
Adversarii au dat dovadă de caracter şi au refuzat cele trei goluri şi puncte din oficiu, aşa că meciul se va disputa în weekendul viitor!

vineri, 3 aprilie 2009

Declaraţie politică

Pătraru: "Nu mă mai dor genunchii. Atât de tare... Deci, s-ar putea să câştigam şi etapa asta! În atenţia celor doi jucători de la Copacabana, Robin Eparu şi Adi Făgărăşanu: o să alerg mai încet, să puteţi să mă filmaţi!".
Antrenorul Pătraru n-a putut fi contactat, pentru a ne spune dacă are ceva în cap înaintea etapei cu numărul trei. Deci, jucăm tot clasicul "Focul la ei!"...

joi, 2 aprilie 2009

Sandi, out până la finalul sezonului!

Echipa altPHel pierde un jucător după doar două etape. Pentru că n-a reuşit să se programeze la consult pe 1 aprilie, Sandi a fost ameninţat astăzi, la modul cel mai serios, cu bisturiul, de un medic din Capitală. Operaţia va avea loc după Paşte.
Îi urăm de pe acum însănătoşire grabnică, dar sperăm s-o facem şi duminică, după meci, la tradiţionala bere.

Promoţional

Cadru american cu Ţapu, gros plan pe privirea încruntată, întoarcere rapidă la 180 de grade, pentru un cadru cu smocuri de iarbă care zboară prin aer, în timp ce din boxe se aud o trosnitură straşnică şi un urlet înfiorător. Cadru pe Ţapu, întins pe jos, privind fericit spre cerul albastru.
Voce din off: "Unele lucruri nu pot fi tratate. Pentru toate celelalte există Voltaren!"

miercuri, 1 aprilie 2009

Publicitate

www.phonline.ro scrie despre oechipa.blogspot.com. Ce-ar mai fi de zis, în afară de clasicul "Fido, vino-ncoa, să îmi faci și factura!"?
Mulțumim pentru aprecieri, dar îți putem dedica abia victoria de peste două săptămâni, pentru că duminică jucăm pentru Sandi!

Eu centrez, eu dau cu capul

Cum erau recunoscuţi în trecut fotbaliştii care colaborau cu Securitatea? Jucau mereu la intercepţie!

Un milion de mesaje pentru Sandi

După modelul campaniilor de încurajare demarate în ultima vreme de presa centrală, blogul echipei altPHel demarează astăzi o campanie de susţinere a unui fotbalist aflat într-un moment delicat al carierei.
Deşi nu a apucat să debuteze, ci doar să ia în primire (şi, cât ghinion!, să achite) noul echipament, purtătorul tricoului cu numărul opt şi al şortului cu aceeaşi cifră (nu zic nimic de jambiere, că încă nu ne-au sosit) a primit o veste teribilă în urmă cu câteva zile. O hernie rebelă i-a obţinut o programare la Bucureşti, la un reputat măce, ăsta, chirurg, care îi va face mâine un set complet de analize. În aceste momente dificile, coechipierii îi sunt alături şi promit să-i dedice victoria din etapa de duminică. Mai ales dacă se ţine de cuvânt şi dă un mic şi-o bere după partidă!
Sănătate, Sandi!

Performanţă pe ficatul gol

Bruma de entuziasm a celor 12 băieţi veniţi, practic, la muncă, aseară, în sala Olimpia, s-a risipit în momentul în care, din tribună, s-a auzit un sunet cunoscut de toţi, dar apreciat doar 11 dintre jucători, Cosarek ştie exact care.
Era minutul 1 şi 37 de secunde când antrenorul a dorit să-i atragă atenţia lui Ţapu asupra unei greşeli de plasament şi a apelat la un clanc! scurt, urmat de un fâsâit prelung. Era o bere (Heineken, după cum a făcut nenorocita!) şi era chiar în mâna lui Pătraru...
Ce s-a întâmplat la antrenament, unde Ionuţ Pană, de la Republicanul, ne-a făcut să regretăm că nu îl avem în lot, Mâţă a încercat să intre în graţiile selecţionerului, iar Dragonu, în primii şase, chiar n-a mai contat. Am aşteptat cu toţii finalul, cu o excepţie, Cosarek ştie exact care, mai ales că antrenorul promisese ceva într-un interviu acordat blogului oficial: că dă o bere. A făcut-o. A intrat în vestiar şi a început să întrebe pe mai toată lumea cine o vrea. Că-i mai rămăsese lui o cutie...

PS La şedinţa tehnică, au reuşit să înşele vigilenţa paznicilor Fido şi Diana. Primul a încercat să culeagă informaţii preţioase despre stilul de joc al echipei noastre, în speranţa valorificării ulterioare, Diana a încercat să distrugă concentrarea fotbaliştilor şi, practic, tot antrenamentul. Din păcate pentru ei, s-au aşezat nasol în tribună, chiar lângă Pătraru, care i-a ţinut de vorbă o oră şi ceva, până când, săracii, au abandonat misiunea şi au părăsit sala.

Clasamentul la zi

marți, 31 martie 2009

Antrenament amânat!

Şedinţa de pregătire anunţată ceva mai devreme se va ţine ceva mai târziu. Adică, de la 19.30, ÎN sala sporturilor Olimpia. Le cerem scuze sutelor de fani care doreau să asiste, dar conducerea tehnică a decis să ne antrenăm cu porţile închise.

Publicitate sâcâitoare

Atacanții noștri nu-și doresc dinți mai albi, gingii sănătoase și o respirație plăcută. Atacanții noștri nu vor să muște cu poftă dintr-un măr verde. Atacanții noștri se spală cu Golgate!

Antrenament oficial, de la 18.30!

Marele nostru antrenor, sprijinit din umbră de Dani Cosarek (bietul Pătraru, chiar crede partea cu "sprijinit"...), a reuşit să se ţină de cuvânt. Pentru prima dată în luna martie. Păcat că se termină şi asta... Lăsând răutăţile deoparte, iată comunicatul oficial:
Astăzi, ora 18.30, la baza lui Daniel Chiriţă, de la Sala Sporturilor, antrenament! Obiectivele şedinţei: stabilirea unui modul tactic, introducerea lui Dragonu într-o formă sportivă acceptabilă şi exersarea unor scheme pe care nu le vom folosi în partida de duminică.

Avertisment

Evitaţi excesul de sare, zahăr, preluări, driblinguri şi acţiuni individuale!

Pătraru, necenzurat

Astăzi, așa cum am promis, un interviu cu Dragoș Pătraru. Antrenorul. Jucătorul. OMUL!

Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

Asa, zi repede ca sunt implicat in foarte multe proiecte. Sper că vrei să rămâi titular, nu?

Ce v-a satisfăcut la înfrângerea din debut şi ce nu v-a plăcut la victoria de duminică?
Nu-mi place sa ma gandesc la infrangeri, dar mi-a placut in primul meci ca echipa nu se descurca deloc fara mine in teren. La victoria de duminica nu mi-a placut ca a trebuit, la 0-0, sa intru precum Anghel Iordanescu la Steaua, in finala de la Sevilla. Medicul mi-a interzis sa urc scari, iar eu joc fotbal. Am platit pentru asta azi-noapte, cand m-am sculat plangand de durere. Am decis sa ma operez, poate prind finalul sezonului apt de joc. Nu mi-a placut ca Nastase rupe asezarea in teren desi e capitanul echipei si ca Pusi nu poate sa joace atacant, asa cum ma asteptam, ci mijlocas. M-a nemultumit si lipsa de viteza la constructie. Baicu are nevoie de patru atingeri sa isi potriveasca mingea, Petrica greseste pasa daca da din prima, iar lui Soldatu trebuie sa ii dam o minge doar pentru el. Sa nu mai zic de Nastase, care atinge mingea de cel putin zece ori inainte sa paseze, îi trebuie un puc si o crosă, nu minge.

Dacă nu aveaţi inspiraţia să-l băgaţi pe Pătraru după pauză, câte ocazii clare credeţi că ar mai fi irosit Puşi până la final?

Ah, da, Pătraru, ce jucător! Cred ca până la urma am fi înscris, dar am fi avut mari emoții. Problema noastră nu e ca nu are cine sa tragă la poartă, ci ca nu pune nimeni presiune pe portarul advers. Primul gol a venit după ce portarul a respins, iar eu am reluat în poartă, al doilea pentru că, presat (tot de mine, logic) portarul lor a atins mingea cu mâna în afara careului. Mai am o zi sa gasesc un atacant de careu, pentru ca ne trebuie.

S-a simţit absenţa lui Dragonu. Cu excepția lui Baicu, n-a mai reuşit nimeni duminică o preluare cu burta...
Mda, Dragonu ar fi reușit, cred eu, să facă diferența. E un talent incontestabil, dar și jucător capricios, care a stat o vreme departe de gazon și a pus cateva kilograme in plus, vreo 50. Îl aștept să revină la forma care l-a consacrat și sper sa facă asta cât mai repede.

Aveţi tăria, hâc!, să recunoaşteţi că echipa nu merge?
Echipa începe să meargă. Vom relua antrenamentele săptămânale, trebuie să ne punem la punct la capitolul pregătire fizică. Suntem ca jucătorii lui Șumudică, de la FC Ploiești, care au făcut doar ture de teren în iarnă, iar acum înoată pe teren. Incă ne căutăm, ca așezare, ca echipă. Bine, dacă ne mai căutăm mult s-ar putea să ne găsim la retrogradare.

De ce credeţi că singura noastră schemă (n.m. aia de la corner, coach!) nu funcţionează?
Pentru că nu ascultați, dracului, nimic! Ce să funcționeze dacă toată lumea are idei, toată lumea vrea să dea gol, fiecare joacă pentru impresari, nu pentru echipă? Mă scuzați, m-a luat un pic valul. Schema de la corner e foarte riscanta pentru că ne duce pe toți în careul advers, iar orice contraatac devine pericol. Deci, e vorba de prudență. Dar ne-a ieșit de două ori bine, ideea e să dăm și gol. Poate unii nu au înțeles că așa trebuie să se termine schema asta.

Să ne aşteptăm la ceva schimbări pentru meciul cu Copacabana?
Da, vor fi schimbări în fiecare etapă. Toate echipele s-au întărit, iar cei de la Copacabana nu mai sunt nici ei in formula în care i-am intâlnit în seria de calificare. Va fi greu si cu ei, dar nu la fel de greu ca in cele două meciuri de până acum. I-am studiat duminică si am găsit deja armele cu care pot fi bătuți.

Săptămâna trecută am ratat şi antrenamentul şi berea de după partidă. Vă simţiţi vinovat?
Da, a fost o situație specială, mai mulți titulari au fost nevoiți să ajungă acasă pentru a nu primi a doua zi o cerere de divorț, dar mă declar bucuros că jucătorilor le arde de fotbal, nu de bere. Voi da berea după antrenamentul de săptămâna asta.

Ce aveţi să le transmiteţi celor care s-au grăbit să vă conteste? Dar echipei care, iată!, vă este alături şi la bine şi la greu?
Nu m-a contestat nimeni! E vorba doar de insunuările și invențiile dumneavoastră. Vă doriți doar să destabilizați atmosfera fantastică creată în jurul echipei. Băieții știu că numai împreună și dorindu-ne mai mult victoria putem reuși. Trebuie să facem bine, cum ar spune bunul meu prieten Gică Hagi. Pe de altă parte, viața de antrenor e grea, ești mereu cu valiza făcută.

luni, 30 martie 2009

Publicitate

Atacanții noștri nu-și doresc dinți mai albi, gingii sănătoase și o respirație plăcută. Atacanții noștri nu vor să muște cu poftă dintr-un măr verde. Atacanții noștri se spală cu Golgate!

Eu centrez, eu dau cu capul

Dacă extremele chiar se atrag, atunci jocul se aglomerează pe centru.

Iertare, coach!

Deja m-am întrecut cu gluma şi am o presimţire că weekendul viitor, când jucăm cu Copacabana, se va găsi ceva de muncă pentru mine... Singura scăpare: un interviu cu antrenorul formaţiei, care va apărea mâine!

duminică, 29 martie 2009

Prima victorie. Asta înseamnă că mai urmează şi altele!

Pătraru a încercat să scape de presiunea care-i apăsa pe umeri. Aşa că a făcut un efort financiar şi a dat vreo zece SMS-uri, prin care şi-a ameninţat jucătorii că, dacă pică, îi va trage după el. Gestul, deşi costisitor, a avut efect: altPHel a bifat primul succes în Liga A şi, până etapa viitoare, toţi suntem siguri de locurile noastre în echipă.

Pentru că noi luăm şi distracţiile în serios, în săptămână s-a discutat despre numirea lui Claudiu Toma în funcţia de preşedinte. Era clar că nu ne putem lăsa la mâna lui Pătraru, mai ales că el e stângaci. Din păcate, lipsa de şansă la poker a amânat debutul lui Clau, care n-a făcut deplasarea la Strejnic, probabil din lipsă de fonduri pentru achitarea primelor şi mituirea arbitrului.
Obligat să schimbe ceva, cociul nostru şi-a folosit influenţa şi l-a blocat pe Dragonu' la locul de muncă, după ce atacantul nostru de careu încrucişat evoluase sub aşteptări şi peste poartă în prima etapă. Puşi a fost urcat în avanposturi, iar din clasicul 1-3-1-1, altPHel a evoluat într-un 1-2-2-1, cu Baicu şi Petrică la mijloc şi cuplul Sorinel-Ţapu în faţa singurului portar, Decebal. Tactica a dat roade: n-am dat nici un gol în prima repriză şi am încasat două beri, pardon, bare, enervându-i la culme pe Bianconeri.
La pauză s-a decis totul. Pătraru a făcut singura schimbare pe care o ştie, adică l-a băgat pe jucătorul cu acelaşi nume în avanposturi. Dacă era şi Piţurcă la fel de inspirat, şi se băga la Constanţa în locul lui Marius Niculae, altul era rezultatul meciului cu Serbia...
Revenim la Strejnic unde, după un şut expediat de Puşi şi respins în faţa de portarul advers, vârful nostru de lance punctează de unde nici chiar el nu putea rata. 1-0 şi am înţeles cu toţii că, pe viitor, vor mai fi disponibile doar cinci din cele şase tricouri de titular. Facem 2-0, după ce căpitanul Năstase se ridică pe vârfuri şi-i spune la ureche o schemă lui Puşi, care probabil n-a înţeles nimic şi a tras direct, pe lângă zid şi pe lângă portar. Din nou iese la rampă Pătraru, care schimbă portarii şi tabela. E 2-1 şi amintirile ne chinuiesc. Pe Baicu îl mai chinuieşte şi piciorul pe care n-a reuşit să-l rupă un cioban în etapa trecută, aşa că intră Soldatu', care închide tabela după trei şuturi la rând din tot atâţia metri. Suntem finaliiiişti! Glumim, suntem doar la jumatea clasamentului, cu o victorie şi o înfrângere, 0 la adevăr, dacă ne-ar vedea Tata Jean, ne-ar face satelitul Gloriei Bistriţa.
Din nefericire, după o scurtă şedinţă în vestiar, ne-am despărţit deshidrataţi şi desumflaţi. Pentru că n-am mai mers la bere.
Ce să-nţeleagă băieţii, dom'antrenor? Chiar crezi că ei îşi rup picioarele duminica pentru trei puncte-n clasament?

Etapa a II-a

Bianconeri - altPHel 1-3 (0-0)
Marcatori: Pătraru, Puşi, Soldatu.
Assisturi: portarul advers, Sorinel, portarul advers de două ori

Echipa de start: Deci*** - Sorinel (cpt.)**, Ţapu** - Baicu**, Petrică**- Puşi***.
Au mai jucat: Copilu* - Pătraru************************, Soldatu***
Jucători indisponibili: Sandi, Dragonu

sâmbătă, 28 martie 2009

Se caută deja ţapi ispăşitori?

Surse care doresc să-şi păstreze anonimatul ne-au informat că doi dintre jucătorii importanţi ai echipei au putut fi văzuţi în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un cazino din Ploieşti, înconjuraţi de nişte dame bine, de pică. Antrenorul formaţiei a negat vehement aceste zvonuri şi a ţinut să precizeze, în exclusivitate pentru blogul oficial al clubului, că fotbaliştii se aflau în cantonament, sub stricta sa supraveghere.
"Chiar am discutat cu ei despre o dispunere tactică în romb. Ei mi-au replicat că, dacă toţi jucătorii pun inimă roşie, atunci o să le dăm adversarilor cel puţin trei bucăţi", a declarat Pătraru, cu ochii injectaţi. Se vede că se apropie ora meciului, tehnicianul e măcinat de gânduri şi nu se mai poate odihni cum trebuie. D-apoi bieţii jucători...

vineri, 27 martie 2009

Eu centrez, eu dau cu capul

Prin definiţie, centrările la colţul lung sau la colţul scurt sunt centrări greşite!

joi, 26 martie 2009

Aşteptăm prima victorie. Cu multă răbdare şi cât mai puţin tutun

Săptămâna trecută, la ora asta, eram cu limbile pe piept, după o oră jumate de fotbal în sala "Doroftei". Cum duminică, la debutul în Liga A, am fost împachetaţi, conducerea tehnică a echipei a decis anularea antrenamentului şi observarea efectelor. Mai ales că Dragonu', omul care trebuia băgat în formă, a fost răcit. De asemenea, conferinţa de presă de dinaintea etapei cu numărul doi nu se va ţine. Conducerea administrativă a hotărât să nu mai cheltuiască pe covrigei cu sare, apă minerală şi cafea. Duminică, indiferent de rezultat, mergem iar la bere!

Eu centrez, eu dau cu capul

Dacă penaltiurile se ratează, nu se apără, atunci de ce mai stă portarul între buturi?

miercuri, 25 martie 2009

Debut cu stângu-n dreptul

Am aşteptat primul meci din prima ligă din primul campionat serios de mini-fotbal cu sufletul la gură. Asta pentru că, duminică după-amiază, unii încă mai gâfâiau după primul şi ultimul antrenament oficial, desfăşurat joi seară, în care echipa altPHel a pus la punct mai multe scheme de joc. Pe care, după prima înfrângere, se gândeşte serios să le şi folosească.
După o promovare de care eram siguri şi cu care am avut destul timp să ne dăm mari, ora debutului ne-a găsit pregătiţi: aveam echipament nou (dacă vă spun scorurile, o să vă daţi seama şi ce comisioane şi-a tras managerul nostru!), un lot numeros şi un antrenor hotărât să compenseze de pe margine propria absenţă din teren. Nu ne mai lipsea decât victoria la debut, o formalitate, din ce discutaserăm între noi. Păcat că, duminică, adversarii aveau să se prezinte totuşi la meci...
Cu Popescu între buturi, după o noapte petrecută între sticle, în prelungirile unui botez, decis la loviturile de la 11 litri, ştiam că tactica noastră, de a primi cu un gol mai puţin decât băieţii de la Club Axa, nu are şanse să funcţioneze. Mai ales că şi Petrescu, omul bun la toate din teren, asistase la dezmăţul portarului uneori chiar de la aceeaşi masă. Dar, cum selecţia antrenorului-nejucător-dacă-scorul-e-favorabil nu se discută, asta dacă vrem să mai pupăm convocări, Petroşanu, Năstase şi Baicu au făcut tot ce le-a stat în putere să-l alimenteze pe Dragomir, vârful nostru împins de apărătorii adverşi.
După ce filosofia iordănesciană de a sta cu curu-n poartă şi ochii după minge s-a materializat printr-un gol la care erau mai mulţi jucători vinovaţi decât schimbări posibile, am ieşit la joc şi căpitanul Năstase a finalizat (dacă aude doamna, nu-l mai lasă la fotbal!) din careu, după o pasă primită de la Baicu. Au urmat minute de presiuneee!, cum ar fi urlat Flocea de pe margine, nu Pătraru, care s-a mulţumit să urle la Marin Marcel, arbitrul partidei. Ştia el ce ştia! Pentru că Marcelinho a închis ochii la un henţ din care s-a născut un 2-1 ce avea să ne omoare speranţele de victorie. Şi, cum noi nu ne mulţumim niciodată cu un punct, am preferat înfrângerea, chiar dacă pe teren a intrat aproape tot sângele proaspăt şi fără alcool prezent pe marginea terenului.
Înfrângerea a fost cu greu digerată, deşi am stropit-o, mă rog, înecat-o în bere. Ameninţaţi deja de clasament cu retrogradarea, iar de antrenor, cu excluderea, le promitem susţinătoarelor noastre fanatice, care acceptă să plecăm duminica de acasă pentru „succesuri”, nu umilinţe, redresarea situaţiei. Dacă nu reuşim, ştiţi cine-i primul şi singurul vinovat, nu?

Etapa I

altPHel - Club Axa 1-3 (0-1)
Marcator: Sorinel
Assist: Baicu

Echipa de start: Decebal ** - Baicu **, Sorinel (cpt.)***, Petrică** - Puşi* - Dragonu*.
Au mai jucat: Ţapu*, Soldatu**, Pătraru*
Rezerve neutilizate: Sandi

marți, 24 martie 2009

Noi am promovat-o, noi o retrogradăm!



Artizanii unei promovări în care am crezut tot timpul. Din păcate, Pătraru şi-a distrus genunchii pentru îndeplinirea obiectivului şi e obligat să încerce o carieră în antrenorat. Temporară, se amăgeşte el. Năstase, după evoluţii constant bune, datorate evident criticilor primite după fiecare partidă, a fost învestit în funcţia de căpitan al echipei, pentru sezonul viitor. E adevărat, în sezonul trecut nici nu aveam banderola...
Rândul de sus: Petroşanu - "Puşi", Pătraru, Popescu - "Deci", Bocioacă - "Ţapu".
Rândul de jos: Petrescu - "Petrică", Baicu şi Năstase - "Sorinel".
Lipsesc din fotografie absolut toţi ceilalţi prieteni care au pus umărul, tibiile şi gleznele la prima promovare din istoria echipei.