Pătraru e cu spatele la poartă și așteaptă ca mingea să-i sărute tandru gheata dreaptă, neștiind câte jambiere urât mirositoare a îmbrățișat săraca în ultimul an. Portarul celor de la Risal știe că trebuie să iasă, așa că încearcă să-l surprindă pe antrenorul-jucător de la altPHel, intrat, doamna Monica, doar în ultimele 7 (șapte) minute pe teren. Dar, așa cum orbii au un auz mai dezvoltat, așa și Pătraru - genunchi bolnavi are simțul porții părăsite de gardian. Preia și pivotează. N-are nimic în cap, cum avea să recunoască la final, dar cică ăsta e secretul. Decide să dribleze chiar sub nasul portarului, care se întinde a pagubă pe gazonul sintetic. Poarta este goală. Plasa tremură de nerăbdare. Ah, de când n-a mai scuturat-o nimeni! Pătraru e tandru și trimite încet, cu latul. E 2-1. Suntem finaliiiiști! Dacă ar fi fost și Țapu la meci, nu la o tăiere de moț, probabil că ne-am fi pupat de fericire. Așa, doar ne-am strâns în brațe, dar unii nu s-au putut abține să nu aplice niște palme peste fundurile ferme, lucrate marți, miercuri și duminică.
Cum spuneam mai devreme, restul e can can. Aceasta a fost doar cronica celei mai importante victorii a sezonului. Evident, până la următoarea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu